O nouă istorie povestită de bibliotecarul din munții Shkiperiei

12. Potcoava proteguitoare

Călugărul Dunstan, cel care avea să devină mai apoi – pe la văleatul 960 – arhiepiscop de Canterbury, lucrase o vreme ca simplu potcovar. Într-una din zile a intrat în covăcia lui un bărbat care i-a cerut să-i pună potcoave la propriile sale picioare. Când Dunstan a văzut că tălpile străinului avea forma unor copite de ţap, a înţeles că acela era nimeni altul decât ucigă-l toaca. Potcovarul nu s-a pierdut cu firea. S-a declarat dispus să execute lucrarea cerută, însă i-a explicat clientului că pentru asta trebuia neapărat să-i pună la mâini nişte cătuşe fixate în zid. Diavolul s-a învoit iar Dunstan s-a pus numaidecât pe treabă.

În timpul lucrului, viitorul cleric a căutat să-i pricinuiască nefârtatului dureri cumplite. Acesta a răbdat cât a răbdat, dar până la urmă a dat în primire. I-a strigat potcovarului să înceteze pentru că s-a răzgândit şi nu mai voia nici un fel de încălţări. Dunstan s-a oprit atunci din muncă, dar, când dracul i-a cerut să-i desfacă şi cătuşele, acesta i-a răspuns că se îndură cu o singură condiţie. Aşa se face că diavolul a fost silit să promită că nu va intra niciodată în locuinţele care au pe pragul uşii de la intrare o potcoavă de cal.