Rate this:

…

cu Josefine Liftig (flaut şi piano) şi Annika Streijffert (violoncel)

Rate this:

Cât e adevăr şi câtă mistificare în citatele de mai jos?

1. Climatul social. Bâlciul
- „La noi n-avem azi decât o strânsură de lume din ce în ce mai mare, mai împestriţată şi mai eterogenă. Această strânsură dă năvală, care-şi schimbă fizionomia în fiece zi, care nici nu e nevoie mai presus de cele individuale, care nu poate avea o tradiţie, şi, prin urmare, în nici o împrejurare unitate de gândire şi de simţire, este departe de a fi ceea ce se înţelege prin cuvintele societate aşezată. Lumea aceasta seamănă cu un vast bâlci în care totul e improvizat, totul trecător, nimic înfiinţat de-a binelea, nimic durabil. În bâlciuri se ridică barace şubrede, pentru un timp foarte mărginit, nu monumente durabile, cari să rămână şi să folosească şi altora cecât acelor ce le-au ridicat.” (IL Caragiale)

2. Climatul moral. Un modus vivendi
- „Orice democraţie nefuncţională (ori doar formală), ca a noastră, este un perfect cerc vicios. Noi nu scăpăm de politicienii noştri pentru că nu îi criticăm decât atunci când ratăm şansa de a profita de pe urma comportamentului lor. Ne distanţăm de ei numai când aspiraţia de a le semăna e contrariată. În rest, îi votăm aşa cum sunt, fără să învăţăm vreo altă lecţie decât aceea, involuntară, a aserviri voluntare.” (H-R Patapievici)

3. Climatul cultural. Maneaua
- „Maneaua a devenit o marcă, un simbol comunitar. Nu e vorba doar de vulgaritatea textelor şi a limbajului; chiar şi muzica manelelor găseşte profunde analogii cu viaţa noastră de obşte. Ritmul lor sincopat corespunde sincopelor economice, sociale şi politice ale zilei, Melodia lor, plină de arabescuri oriental-balcanice, se aseamănă arabescului curent al comportamentului „descurcăreţ” al omului de azi, ori al discursului politic alambicat. Timbrul vocal şi instrumental senzual, obscen este în ton cu obscenitatea publică în care ne bălăcim. O fi maneaua un fel de matrice stilistică a românilor de astăzi? Compuse într-o limbă românească adesea agramată, în jargon, într-o limbă stâlcită muzical prin accente prost plasate, dar înveşmântate într-o textură instrumental-electronică uneori remarcabileă, manelele nu vorbesc despre altceva decât despre lumea de azi, aşa cum este, pusă pe căpătuială, lascivă, imorală, egoistă.” (autor ?)

Rate this:

Un om în vârstă, luminat fiind într-o bună zi de Dumnezeu, începu să ducă o viaţă cuvioasă. Se mirară toţi localnicii că, după atâtea rele şi păcate, omul avea curajul să se înfăţişeze Atotputernicului. Unul dintre credincioşi chiar îi spuse odată că degeaba s-a pocăit acum la bătrânete, că tot în focul iadului o să ajungă. La vorbele acestuia, bătranul îi răspunse:

- Ascultă omule, voi când vreţi ca un pom sa fie frumos, vânjos şi roditor, aşa-i că puneţi îngrăşământ? Apoi, vezi, aşa este şi cu omul. Şi el se face frumos şi moşteneşte împărăţia de sus, chiar dacă are gunoi la rădăcină.
Credinciosul se depărtă de bătrân clătinând din cap şi bombănind:
- Omul nu-i ca pomul…
Lumea din biserică se împărţi în două tabere: cei care erau de partea bătrânului şi cei care nu credeau de fel în pocăinţa lui. Întrebarea mea este… nu ce credeţi boieri dumneavoastră, ci în care dintre cele două tabere se presupune că se aflau mai mulţi credincioşi?

Răspunsul meu la întrebarea pusă în coada pildei de săptămâna trecută:
Oare cât de mult preţuieşte în faţa Domnului acea mântuire care doar pentru sine e lucrată? Cum au răbdat acei săteni să vieţuiască alături de vecinii lor fără să le pese nicidecum de sufletele acelora? Răspunsul meu poate că, la rândul lui ar genera păreri contrare privind condiţia misionarismului: datoria de a încerca să-ţi aduci semenul pe „calea cea dreaptă” versus toleranţa faţă de credinţa celuilalt.

Rate this:

• Cealaltă maşină a intrat în mine fără să mă atenţioneze asupra intenţiilor ei.
• M-am lovit cu un camion staţionar venind din sens invers.
• Am plecat de la marginea şoselei, m-am uitat la soacră mea şi am trecut peste parapet.
• Încercând să omor o muscă, am intrat cu maşina într-un stâlp de telegraf.
• Conduceam maşina de 40 ani când am adormit la volan şi am avut un accident.
• Când m-am apropiat de intersecţie, un semn stop a apărut în locul în care nici nu semn stop numai apăruse vreodată.
• Ca să evit lovirea barei maşinii din faţă, am călcat pietonul.
• O maşină invizibilă a apărut de nicăieri, mi-a lovit vechiculul şi a dispărut.
• Pietonul nu ştia în ce direcţie să se îndrepte, aşa că l-am călcat.
• Cauza indirectă a accidentului a fost un ins mărunt într-o maşină mică, cu o gură mare.
• Stâlpul de telegraf se apropia. Am încercat sa virez în afara direcţii lui când el m-a lovit în faţă.
• Am claxonat pietonul, dar el se holba la mine.

Rate this:

În ceruri s-a deschis o zare
şi dintr-o nişă, sus în nori,
zării, aşa, ca printr-o boare,
cum soarele se-aprinde ori

cum îngeri de lumină vin
spre locul meu din sihăstrie
şi-o voce clară, din senin,
îmi spuse aspru: „Ia şi scrie!”.

Strivit de îndoieli şi teamă,
gândii că nu sunt eu pe lume
de lucruri grele să dau seamă
ori necuprinsei să-i pun nume.

Cea voce din tării, atunci,
precum izvorul ce ţâşneşte
şi se revarsă dintre stânci,
simţii cum înspre mine creşte:

„Cel ce lui Aron i-a dat grai
cu Moise, în Egipt, să lupte
şi ţie îţi va da un strai,
o muză care să te-ajute!”

Rate this:

Cât e adevăr şi câtă mistificare în citatele de mai jos?

1. Climatul social. Viaţa publică. „Trăim într-o societate a spectacolului. Nimic nu se vinde fără show. Ziarele serioase dau faliment. Se caută bârfa, cearta, telenovela. Toată lumea vrea zâmbete sau lacrimi. Nimeni nu coboară în agora doar pentru frumuseţea discursului. Retorica simplă e plictisitoare. Polemica e regină! Viaţa publică pare prinsă într-un imens show de televiziune, un Big Brother la nivel naţional. O lume a spectacolului adeseori ieftin şi de prost gust.” (Robert Turcescu)

2. Medii sociale. Locuinţa de la bloc. „Din cauza lipsei de spaţiu sunt pline de tot felul de obiecte care se sufocă reciproc. Chiar dacă obiectele în sine sunt de calitate, această aglomerare prezintă ea însăşi caracteristici ale kitsch-ului. Sentimentul de sufocare se acutizează mai ales dacă printre obiectele strânse există unele care şi-au pierdut funcţionalitatea. Dacă mai apar şi carpete cu Răpirea din Serai, bibelouri, goblenuri sau flori din pânză colorată, ansamblul este cu desăvârşire compromis şi deja vorbim de un kitsch împletit cu o vagă idee de romantism dulceag.” (Angelica Iacob)

3. Climatul moral. Binele ca umbră a răului. „Trăim într-o ţară în care dacă tragi mâţa de coadă e mai probabil să fii cinstit decât să fii prost; în care dacă pierzi un proces e mai probabil să nu fi avut bani, dcât să fi fost vinovat; în care dacă nu poţi rezolva o problemă cu instituţiile statului e mai probabil că n-ai ştiut pe cine mitui, decât că n-ai fost în regulă cu hârtiile; în care dacă nu-ţi merg afacerile e mai probabil că nu ai ştiut cui să dai şpagă, decât să fi fost incapabil; o ţară în care dacă o afacere merge e mai debrabă pentru că cineva de sus a găsit o cale de a stoarce bani din ea, decât pentru că legile pieţei funcţionează; o ţară în care nici un om simplu nu câştigă, dacă un grangure nu profită; în care nimic bun nu se face pentru public, dacă nu se realizează şi un profit necinstit pentru sforarii din culise. Pe scurt, trăim într-o ţară în care nu răul este umbra binelui, ci binele este umbra răului; în care răul este normal, iar binele excepţia. O ţară în care, aşa cum spunea Ernst Bernea, după lunga sa închisoare politică, oamenii nu pot fi decât ori câine bătut, ori lichea.” (H-R Patapievici)

Rate this:

…cu viitorul ţării.

Rate this:

Un râu vijelios desparţea odată două sate locuite de oameni cu apucături total diferite. Cei care trăiau de-a dreapta râului făceau numai fapte bune: erau credincioşi, ţineau posturile, faceau milostenie, a zecea parte din venitul lor o duceau la biserică ş.a.m.d. De-a stânga râului era un sat cu oameni cheflii, care nu prea mergeau pe la biserică şi nici poruncile sfinte nu le ţineau cum trebuie. Într-una din zile, veni deasupra locului un nor negru, înspăimântător, şi începu o furtună cum nimeni nu mai văzuse. Râul care despărţea cele două sate începu să se umfle văzând cu ochii apoi ieşi din matcă şi inundă gospodăriile sărmanilor oameni. Multe case s-au stricat şi multe animale s-au înecat în acel prăpăd. Asta în timp ce satul păcătoşilor rămase aproape neatins.

După ce Dumnezeu a dat soare şi furtuna s-a liniştit, cuvioşii s-au mirat, cum de numai aşezarea lor a fost lovită atât de greu de inundaţie. „N-au împlinit ei cu râvnă poruncile Domnului?” „N-au fost ei oare destul de smeriţi?” Nimeni dintre săteni nu fu în stare să răspundă la aceste întrebări. S-ar găsi oare cineva care să le risipească nedumerirea?

Rate this:

Sara pe mal

La ceas vrăjit, când umbra copacilor s’-aşază
pe faţa apei unde, ca trena unui soare,
o dâră de lumină, din unde, se-‘ntrupează,
frumoasă ca regretul în pieptul care doare.

(Năluca luminoasă în preajma mea se-opreşte.)
Cuprins de dor, asară, am prins a o-‘ntreba:
“Tu eşti aceea care catrene îmi şopteşte?”
iar muza îmi răspunse cu zvon de ape: “Da!”

Rate this:

Profesoara le-a cerut elevilor să spună o istorioară cu morală. Când i-a venit rândul lui Bulă acesta a început aşa:
- Tatăl meu mi-a povestit despre matuşa Ana. Matuşa Ana era inginer de aviaţie în război, iar avionul ei a fost lovit. A trebuit să aterizeze forţat pe teritoriul inamic şi tot ce avea la ea era o sticlă de pălincă, o mitralieră şi o sabie.
- Continuă, spuse profesoara intrigată.
- Matuşa Ana a aterizat în mijlocul a 100 de soldaţi inamici. Pe 70 dintre ei i-a ucis cu mitraliera. După ce s-au terminat gloanţele a mai omorat 20 de inamici cu sabia. După ce s-a tocit lama săbiei i-a omorât pe ultimii 10 cu mâinile goale.
- Dumnezeule mare, spuse profesoara îngrozită, şi care ţi-a zis tatăl tău că e morala?
- Stai departe de mătuşa Ana când e beată!