Publicat de: Daniel Onaca | 27 Martie 2017

Surâsul de luni. Secretul longevității

Se aude prin anii ’60 că într-un sat din Siberia trăia un țăran de 140 de ani. Se duc doi reporteri să vadă ce și cum. Mare le e surpriza când dau peste un tip încă în putere.

– Cum ai reușit bade să te menții așa?

– Marea Revoluție Socialistă…

– Lasă bade politica! Ce-ai mâncat, ce-ai băut?

– Marea Revoluție Socialistă…

– Lasă bre astea! Câte femei ai avut, câți copii ai făcut?

– Marea Revoluție Socialistă…

– Ăsta e sonat! Hai să-l lăsăm să zică ce vrea!

– Marea Revoluție Socialistă a adus la noi la primărie un prost care mi-a greșit data nașterii cu 100 de ani!

Publicat de: Daniel Onaca | 24 Martie 2017

Cam asta vream să spun ( „a vrea” – „a voi”)…

Doar o vorbă să vă spun!

Cabal in Kabul

Image

Vroiam să fiu singur şi să-mi închipuiesc ţările, cu munţi, cu ape, cu soare, pe unde toate juvinele vorbesc şi cocorii să înşiruie şi cântă acelaşi cântec jalnic…” (Delavrancea, Trubadurul)
.

Mă cunosc în talibanism gramatical și ortografic, așa ca identific de îndată inversunarea pretentioasă, cum e cea declanșată împotriva imperfectului popular si incetatenit de mai bine de un secol „vroiam”. Ar trebui sa fie „voiam”, se insistă, fără -r-, si asta cu toate ca „voiam” e imperfectul unui alt verb, invechit si pe care nu-l folosește nimeni la prezent : „a voi”.

.
Nimeni cu capul pe umeri nu spune astăzi, ba chiar de mai bine de un secol încoace, „eu voiesc”. De ce așadar sa spunem „eu voiam”? „Voiam” NU POATE fi, in niciun caz, imperfectul lui „a vrea”. „Voiam” este imperfectul desuetului „a voi”, care a fost respins de către limbă din pricina asocierii lui cu…

Vezi articol original 321 de cuvinte mai mult

Publicat de: Daniel Onaca | 23 Martie 2017

Un porc în haine de ambasador

Mitocanul Dan Mihalache (material preluat de pe pagina publicației Știrea zilei)

Maia Bondici, o tanara romanca stabilita la Londra, a avut parte de o experienta ingrozitoare cu ambasadorul Romaniei la Londra, Dan Mihalache. Ea a fost umilita gratuit de catre Mihalache in timp ce ii lua un interviu despre situatia romanilor din Marea Britanie.

Absolventa de jurnalism in Marea Britanie, romanca s-a straduit sa realizeze un interviu cat mai profesionist cu ambasadorul. A fost in schimb umilita si tratata cu superioritate. „Nici o avere sau pozitie pe lumea asta nu iti poate justifica aroganta, nesimtirea, indolenta si lipsa de respect. Oricat de bogat ai fi, ca esti regina, sau un ambasador, trebuie sa ramai umil si respectuos, in special fata de oamenii tai”, este concluzia romancei dupa intalnirea cu ambasadorul, scrie aktual24.ro.

„Ieri l-am intervievat pe domnul ambasador al Romaniei la Londra, Dan Mihalache pentru reportajul despre efectele presei negative asupra romanilor. Pentru ca sunt profesionista, am luat trei camere si trei trepiede cu mine (sunt extrem de grele) pentru a putea avea trei unghiuri diferite. De obicei cand iei un interviu video si vrei mai multe unghiuri, rogi persoana sa raspunda la intrebari de 2-3 ori. Dar stiam ca domnia sa are un program incarcat, fapt pentru care am si ajuns cu 30 de minute mai repede pentru a ma asigura ca imi asamblez camerele fara sa iau din timpul dumnealui. Din nefericire, am reusit sa fac asta abia la 4 fara 5 minute cand o doamna a venit si m-a dus intr-un sfarsit in biroul domnului Mihalache.

Domnia sa m-a intampinat tragand ostentativ din tigara in timp ca se legana pe scaunul de la birou. In Anglia nu este legal sa fumezi in astfel de institutii. Chiar daca Ambasada Romaniei beneficiaza de imunitate, imobilul misiunii diplomatice se afla, totusi, sub jurisdictia legislativa a statului acreditar si de altfel nici in Romania nu se mai fumeaza in institutiile publice. La tine acasa faci ce vrei, dar oriunde altundeva, se presupune ca respecti legea. Dar e ok, domnia sa parea ca e deasupra legii. Poate sa faca ce vrea. Mi-a zambit smechereste si fara sa ma intrebe nimic, am inceput sa ii spun in detaliu despre proiectul meu cu romanii si despre interviul pe care urma sa il avem. Nu cred ca l-a interesat prea tare, sau cel putin asta a fost impresia mea. Nu parea sa stie despre ce e vorba, desi eu i-am trimis anterior intrebarile. (fapt ce nu se face de obicei)

La ora 4 fara 2 minute el inca tragea din tigara, iar eu asamblam ultima camera (timp record) moment in care mi-a spus: “La ce ai nevoie de atatea camera? De ce e video? Daca ai putea sa te misti mai repede ca nu am juma de ora pana iti asamblezi tu camerele.” L-am anuntat ca e 4 fara 2 minute si ca interviul va incepe la ora 4, cum a si fost programat. L-am rugat sa ma anunte exact cat timp are la dispozitie pentru interviu si l-am asigurat ca ma voi incadra in acele minute. “E ok acuma, daca tot am acceptat sa fac interviu. Da nu inteleg la ce-ti trebuie trei camere.” I-am explicat ca in astfel de interviuri putem avea trei unghiuri – unul pe el, unul pe amandoi si unul pe mine. De asemenea, cand am mai multe unghiuri, pot sa folosesc mai mult din ce zice domnia sa in montaj. “Da pe tine de ce pui camera ca nu tu esti importanta?” Daca aveam putin cojones, ma luam si plecam. Dar sunt o lady, asa ca m-am uitat putin la el si am decis sa renunt la a treia camera pentru a nu-i mai lua din timp. Aveam doua unghiuri si asta era.

La inceputul interviului, la ora 4 fix, i-am spus, cum spun absolut oricui, ca in timpul interviului sa se uite la mine si nu direct in camera. Total revoltat m-a intrebat de ce. “Eu sunt obisnuit sa ma uit fix in camera. Eu vorbesc cu poporul. Le transmit un mesaj si ma uit exact la ei.” I-am explicat ca ce facem acum este un interviu despre o alta problema. Nu este o conferinta de presa in care el sta pe un piedestal si isi spune speechul in timp ce se uita fix in camera. Ce fac eu nu e propaganda politica, ci acum discutam despre efectele presei negative asupra romanilor din UK. I-am explicat ca timp de trei ani la aceasta facultate plus din ce am invatat singura, asa se fac astfel de interviuri. “Inseamna ca am invatat lucruri diferite la scolile noastre. Eu iti spun doar ca invatatura de minte. Sa stii si tu.” (Nu stiam ca domnia sa a studiat si jurnalism.) Dupa ce mi-a mai explicat el cat de mult nu am dreptate, i-am spus doar ca in situatia aceasta asa vom face, si ca pe viitor voi tine minte ce mi-a spus.

Interviul a fost… cum n-a fost. Nivelul de limba engleza a domniei sale este echivalent cu a unui elev de clasa a 8 a. Plin de greseli gramaticale si o continua frica de exprimare, incoerent si lipsit de concizie. Desi intrebarile mele erau diferite, raspunsurile lui au fost aceleasi. Intre timp tot cum a vrut domnia sa a facut – s-a uitat in camera, s-a balanganit pe scaun, i-a sunat telefonul, iar scrumiera plina de tigari era tot pe masa.

Totul a durat exact 10 minute. La sfarsit i-am multumit si i-am explicat ca pentru a putea sa il introduc celor care se uita la acest documentar, am nevoie de anumite scene in care el face actiuni ce-i definesc jobul. L-am rugat sa se aseze la birou si sa scrie ceva pe o foaie. Urmatoarea scena era sa dau mana cu el si atat. Dar intre timp i-a aruncat niste priviri asistentei si aceasta grabita m-a anuntat ca “mai filmam partea cu datu de mana si dupa aia cred ca putem sa incheiem.” Asta era si planul meu pentru ca voiam sa fug de acolo mancand pamantul.

Mi-am luat cele trei camere in brate, i-am multumit pentru timpul acordat si am incercat sa ies pe usa. Dar la naiba, ca nu s-a putut abtine si mi-a mai spus o data, ca sa stiu ca el are dreptate cand trebuie sa se uite fix in camera. “Nu stiu ce va invata pe voi, dar eu asa am fost invatat.” Iar eu nemaistiind ce sa-i raspund, i-am spus simplu: “o-i fi eu proasta atunci.” “Pai nu, iti spun doar sa stii. Ca de exemplu pe mine nu ma intereseaza de cine esti tu. (In timp ce-si aprindea o tigara) Tu esti doar mesagerul. Nu esti importanta. Nu ma intereseaza catusi de putin ce vorbesc cu tine. Eu vorbesc cu oamenii.” “Da, dar fara acest “mesager” nu ati putea sa va transmiteti mesajul politic mai departe.” “Eh, s-au gasit si alte modalitati.” “Eu nu le-am vazut pana acum.”

Imi pare foarte rau ca nu am filmat toata scena. Imi pare rau ca nu imi aduc aminte cuvant cu cuvant ce mi-a mai spus, dar ce mi-am adus aminte v-am relatat.

Dupa ce s-a terminat interviul, am iesit din ambasada si m-am dus la coltul strazii ca sa pot sa plang in liniste. M-am intrebat cine l-o fi trimis pe omul acesta sa reprezinte Roamnia si daca el e asa, cum or fi cei ce conduc Romania? Uite-ma, aici sunt eu… Primul contact personal cu un politician roman in Londra, incercand sa fac o schimbare, visand sa ajut cat mai multi romani, si ma lovesc de oameni precum domnul Mihalache. Oameni indolenti, aroganti, dar la putere care ne conduc si ne reprezinta. Mi s-a rupt sufletul de rusine si groaza. As vrea sa ma uit peste interviul cu domnia sa, dar inca nu pot… trebuie sa-mi fac curaj.

Principala trasatura de caracter a unui ambasador este diplomatia. Juramantul acestuia la investire incepe cu” Jur sa promovez si sa apar interesele Romaniei si ale cetatenilor romani in relatiile internationale”. Nu am inteles de ce ambasadorul Romaniei la Londra nu ar vrea sa sustina un astfel de proiect in favoarea romanilor din Anglia. Nu am inteles de ce in momentul in care te intalnesti cu cineva, trebuie sa te asiguri ca ei iti stiu pozitia prin faptul ca ii privesti de sus in timp ce tragi din tigara, spunandu-i explicit ca el nu are nici un rol important prin ceea ce face. Nu am inteles niciodata rautatea omeneasca fara motiv. Si nu, nu inteleg cum o astfel de persoana poate fi numita ambasador al Romaniei.

Publicat de: Daniel Onaca | 23 Martie 2017

Poemul de joi. Mioara Anastasiu

PoetulTaina

Mi-e teamă de poemele din mine,

Să nu mă dea de gol, când le descoși,

Căci nu le poate dezbrăca oricine,

Deși privesc atâția ochi insidioși.

 

Ținuți în taina trupurilor noastre

Ies la iveală muguri curajoși,

Vene subțiri cu irizări albastre,

Pulsând pe tâmpla ce apasă greu

Ca noaptea când se lasă peste astre,

 

Nu știe că vor străluci mereu!

Publicat de: Daniel Onaca | 23 Martie 2017

Voci din Banat. Caricaturistul Ștefan Popa

Ștefan PopaTimișoara de altădată

Timişoara era odată un oraş multietnic. Pe străzile ei se vorbeau trei limbi: maghiară, germană şi română. Am avut şi am şi acuma prieteni unguri şi nemţi. Eu, prin 1974, am mai prins acele vremuri frumoase. Era un oraş curat și civilizat. Se ofereau locurile în tramvai bătrânilor, femeilor, nu se scuipa pe stradă, nu se mâncau seminţe, nu se înjura. După aceea s-a umplut de vinituri. Asta înseamnă să plece lumea bună şi să vină lumea rea. Energiile pozitive au fost înlocuite cu energii negative.

Eu merg foarte mult prin ţară şi vă spun că mi-e greu să mai discut cu cineva care este de dincolo de Munţii Carpaţi. Nu sunt secesionist. Dar ei nu au nimic în cap, sunt oameni primitivi. Uitaţi-vă la televiziunile care se desfăşoară în Bucureşti. Dacă îmi arătaţi una despre care să spui ceva bun… Nu avem oameni, producători… La noi, televizunea face educaţia ratingului, adică a majorităţii populaţiei.

Publicat de: Daniel Onaca | 23 Martie 2017

Agurida de la prânz. Deputatul Cătălin Rădulescu

Cătălin RădulescuAfirmații făcute în cadrul unui interviu pentru ziarul Adevărul

Am păstrat mitraliera AKM, cu care a luptat la Revoluţie, și sunt pregătit să o folosesc din nou. Nu o să mi-o ia nimeni în viaţa vieţilor şi o ţin, că poate vreodată, dacă mai vine cineva cu vreo idee din asta să transforme statul ăsta pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma să trag, imediat.

Întrebat de reporteri dacă iese cu ea în Piața Victoriei, Rădulescu a răspuns: Pot să ies unde vreau eu. Dacă mă apucă pe mine o nebunie, pot să ies unde vreau eu. E dreptul meu şi riscul meu şi hotărârea mea în momentul ăla: eu hotărăsc ceva cu viața mea, așa cum fiecare dintre voi hotărâți.

Publicat de: Daniel Onaca | 23 Martie 2017

Wellerisme la cafea

13(fomulările domnului Ioan Marinescu răscroite după gustul meu)

* Nu e bine să pui toate ouăle în același cuib, fu de părere cucul

* Când sunt frecat, mă aprind repede, recunoscu bățul de chibrit.

* Ce s-o mai lungesc!, a spus Proust când s-a hotărât să-și termine romanul.

* Trebuie să dau o fugă la Non-stopp, a declarat Bach, văzând că a rămas fără lapte acasă.

* De ce îmi caută unii nod în papură?, se întrebă trestia.

Publicat de: Daniel Onaca | 22 Martie 2017

Trufe la cafea. Horia-Roman Patapievici (2)

Patap. 2* Am devenit pentru că am căutat. Dar dacă nu aş fi căutat, cel pe care îl căutam nu ar fi existat niciodată. Lucrurile există numai dacă te hotărăşti să le rosteşti. La fel făpturile, dacă accepţi să le iubeşti pentru carnea pe care o pun în calea luminii.

* Când mă va chema la El în clipa Judecăţii şi mă va întreba: „cine eşti?”, îi voi spune: „lasă-mă să-ţi spun mai întâi pe cine am iubit, apoi îţi voi mărturisi de oamenii care m-au iubit ei, şi în cele din urmă ai să cunoşti cine am fost.

* Eternitatea înseamnă suprimarea finitudinii, căci moartea este abisul ei. Sub forma nostalgiei, fericirea asta înseamnă: eşti conştient că trăieşti ceea ce tocmai îţi scapă. Ştii că pierzi, şi pierzi: dar stăpâneşti pentru ultima oară. Ultimei dăţi îi urmează tăcerea.

Publicat de: Daniel Onaca | 21 Martie 2017

Trufe la cafea. Horia-Roman Patapievici

Patap. 3* Fără răspunsuri lumea e vidă. Iar a întreba face imposibil răspunsul. Atât.

* Tot ce nu mi s-a întâmplat, şi am iubit, mi se va întâmpla. Iar tot ce am iubit, se va reîntoarce mereu, fără răgaz, în mine.

* Este o neputinţă oarecum stânjenitoare că nu putem fi totul în acelaşi timp. Dezamăgitor este însă faptul că ne trăim viaţa ca pe o succesiune de fidelităţi întrerupte.

* Distanța dintre seninătate și posomoreală descrie singura ontologie autentică a ființei care trăiește în timp. Ce altceva înseamnă să fii salvat din timp decât să poți cunoaște bucuria?

Publicat de: Daniel Onaca | 20 Martie 2017

Semnal editorial. Puf de păpădie/ Dente di Leone/ Dandelion

2017. PUF 2Antologia de haiku realizată prin contribuția a 12 autori și  redijată de doamna Daniela Zglibuțiu

pași pe potecă –
popasul poetului
printre păpădii

 

« Newer Posts - Older Posts »

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: