Publicat de: Daniel Onaca | 22 Mai 2017

Gândul zilei. Andrei Pleșu

A. PlesuIubirea de țară și limba română (2)

Ocupaţi să ne apărăm de felonia străinilor, uităm să ne apărăm de noi înşine. Iubim ţărişoara, dar îi batjocorim frumuseţile: frumuseţea cuvintelor, a cărţilor ei, a monumentelor ei. Ne plîngem, de pildă, că ni se cumpără pămîntul şi ni se taie pădurile. Dar de la cine „se” cumpără lemnul şi terenurile noastre? Nu de la cetăţeni, firme, sau chiar instituţii autohtone? Cine vinde? Nu cumva noi înşine? Şi dacă ne scoatem ogoarele şi codrii la vînzare, de ce ne mirăm că apar cumpărători? „Străinii” nu cumpără decît ceea ce e oferit ca fiind „de cumpărat”. Dar aşa suntem noi: ne dăm victime şi, pe sub mînă, ne umplem buzunarele. E specialitatea casei, „moftul rrromân”, Phoenix-ul carpatic.

Publicat de: Daniel Onaca | 22 Mai 2017

Teze și antiteze. Sorin Cucerai

Fundamentul Europei moderne

Teza din manualele școlare: este bazat pe valorile creștine

Antiteză: se bazează pe valorile iluministe și noul spirit științific

 

Ce se înțelege prin noțiunea de familie

Teza din manualele școlare: familia nucleară (soț plus soție plus eventual copii)

Antiteză: familia extinsă (rude și afini care formează o comunitate)

 

Ce este marxism-leninismul

Teza din manualele școlare: o teorie științifică

Antiteză: o familie de doctrine care militează pentru proprietatea comună asupra mijloacelor de producție și pentru orientarea producției către nevoi mai degrabă decât către piață

 

Ce este neomarxismul

Teza din manualele școlare: o ideologie promovată de liderii politici de la Bruxelles

Antiteză: un curent de contestare, din interiorul marxismului, a presupozițiilor și tezelor marxismului clasic

 

Ce este anarhia

Teza din manuale: o lume în care nu există reguli sau în care nimeni nu respectă nicio regulă

Antiteză: un tip de ordine în care nu există un centru de putere/de autoritate. Puterea e distribuită în mod egal tuturor, astfel încât relațiile de subordonare să fie imposibile. Lumea în care nu există reguli se numește anomie, nu anarhie

 

Ce este statul social communist și cel social

Teza din manuale: cele două sunt aproape identice. Deosebirea dintre ele este una de grad.

Antiteză: Statul social este produsul democrațiilor occidentale, asistențialismul fiind specific democrațiilor „burgheze” dezvoltate. Trăsătura asta lipsește din doctrina marxist-leninistă. În consecință, diferența dintre statul social și cel comunist nu e una de grad, ci una de natură.

 

Ce sunt drepturile omului

Teza: o noțiune promovată de ideologia socialist-marxistă

Antiteză: o invenție a republicanilor radicali și a iluminiștilor. Pentru socialismul marxist, drepturile omului pe care le prețuim azi (ale femeilor, copiilor, persoanelor LGBT etc) erau ficțiuni burgheze menite să abată proletariatul de la sarcina lui istorică, aceea de a înfăptui Revoluția.

 

Ce este Uniunea Europeană

Teză filo- și cripto/bolșevicilor: o organizație suprastatală totalitară, care urmărește subjugarea statelor member; un fel de URSS formată din state-colonii

Antiteză: o comunitate de state democratice (care fac parte din ea doar atâta vreme cât ele respectă standardele și valorile democratice). UE e o tentativă de a construi un stat (con)federativ întemeiat exclusiv pe doctrina drepturilor omului.

Publicat de: Daniel Onaca | 22 Mai 2017

Trufe la cafea

102* Inscripție pe ușa unei locuințe: „Bateți mai tare; câinele nostru e surd!”

* Mesaj pe tweeter: „Draga mea, într-o mână țin poza ta, iar cu cealaltă mă gândesc la tine”

* Anunț pe afișierul unei instituții: ”Cine scuipă prin fereastrele de la etaj, să dea Dumnezeu să-și scuipe plămânii.” Direcțiunea!

* Îndemn descoperit de mine lângă o parcare din Cluj, în urmă cu trei ani: ”Dacă mi-ai luat locul, ia-mi și handicapul.

* Avertisment pus pe peretele unei policlinici: „Cercetătorii ne spun că primele cinci minute din viață sunt cele mai riscante.”. „Dar nici ultimele cinci minute nu sunt lipsite de riscuri”, adăugase un hâtru.

Publicat de: Daniel Onaca | 21 Mai 2017

Poveștile varegului Ivar de la Nipru (3)

Regele Vermund cel Bătrân și fiul său, Uffe  © Daniel Onaca

În vremuri de care astăzi puțină lume își mai aduce aminte, domnea în regatul danezilor bătrânul rege Vermund. În ultimii săi ani de viață, monarhul a ajuns atât de neputincios încât și-a pierdut lumina ochilor. Când vestea aceasta s-a lungit înspre ținuturile Elbei, împăratul saxon a socotit că a sosit clipa să pună stăpânire și pe regatul de la nord. A trimis deci solie la rege și l-a pus să aleagă între acestea două: ori își predă regatul imperiului german, urmând să plătească dările cuvenite, ori își alege dintre oamenii săi un ostaș vrednic, în stare să-l înfrunte pe războinicul măritului Împărat. Adânc tulburat de acest mesaj, regele danez și-a chemat sfetnicii la sfat. Despre curtea danezului mai trebuie spus că asupra ei apăsa și rușinea unei fapte nedemne, petrecute cu oarecare vreme în urmă, când fiii unui vasal au trecut în Skandia pentru a-l pedepsi pe ucigașul tatălui lor. Au fost doi frați. Cei doi l-au găsit pe făptașul care și-a primit pedeapsa cuvenită după datină. Cu toate acestea însă, fapta lor a fost de mare ocară din pricină că au fost doi împotriva unuia singur. Asta a fost atunci; acum însă trebuia luată o hotărăre în privința pretenției Împăratului. Părerea lui Uffe, moștenitorul tronului, nu era de luat în seamă, căci acesta, încă din copilărie, prinsese darul beției și năravurile epicureilor de a-și petrece vremea mai mult pe la odăile bucătarilor și prin cămările cu bunătățuri puse la păstrare.

Conclavul sfetnicilor a ținut mult. Cei adunați acolo au întors lucrurile și pe o față și pe alta, dar, oricum o suceau și o învârteau, nu știau care din cele două rele să aleagă. În focul vorbăriei, numai ce apare și Uffe. Adunarea a rămas mută. ”Oare ce i-a venit ăstuia să se arate printre oamenii înțelepți?”, se întrebară unii. Oprindu-se în mijlocul celor adunați, tânărul a cuvântat astfel: „Soarta a făcut ca eu să fiu moștenitorul tronului; prin urmare, se cade ca eu însumi să-l înfrunt pe alesul Împăratului, oricare va fi fiind acesta.” Acum iată că a sosit vremea înfruntării. O solie a fost trimisă la împăratul germanilor. Mai rămânea de ales armele de luptă. Uffe a primit o sabie de preț, cum nu se afla alta în tot regatul danezilor. Tânărul a luat-o în mână, a cântărit-o apoi a izbit cu ea într-o buturugă. Lovitura fu atât de năprasnică încât lama săbiei se făcu țăndări. „Asta a fost sabia cu care trebuia să apăr eu regatul?”, a izbucnit el furios. Când bătrânul rege a auzit de fapta lui, a poruncit să fie purtat la o colină unde, în vremuri de demult, a ascuns o sabie, el cu mâna lui. Ajunși la colină, arma fu dezgropată iar regele Vermund i-a întins-o fiului spunându-i: „Iată sabia cu care, la vremea mea, am câștigat multe înfruntări cu dușmanii regatului nostru. Fie ca și pe tine să te slujească, așa cum m-a slujit pe mine.”

Ca loc de înfruntare a fost aleasă o mică insulă, în mijlocul râului Eider, astfel încât niciunul dintre luptători să nu poată primi ajutor de la oamenii săi. Cu o zi înaiante, slujitorii celor doi au ridicat acolo câte un cort. În dimineața următoare oștenii împăratului german s-au adunat pe unul din maluri, în timp ce danezii s-au strâns pe cel dimpotrivă. Regele danez a cerut să fie așezat pe un jilț, în mijlocul podului ce lega malul danez cu insula. Asta pentru că – le-a spus el curtenilor – dacă  fiul său va fi învins, să se poată arunca în apele tumultoase ale râului și să fie astfel scutit să vadă sfârșitul regatului. Cetele vrăjmașe s-a adunat, așadar, pe cele două maluri ale râului, iar slujitorii cu goarne au dat semnalul începerii luptei.

Apropiindu-se de cortul germanilor Uffe văzu, cu surprindere, că din el iese nu unul, ci doi războinici! Când aceștia s-au apropiat de el, danezul le-a stat, totuși, împotrivă fără să se clintească. Avea la el sabia tatălui său, dar, la vedere, ținea în mână o altă sabie. Cu aceea izbi el, năprasnic, coiful unuia dintre cei doi. Se auzi o plesnitură grozavă apoi sabia se rupse în două. Mulțimile adunate pe maluri au auzit și ele plesnitura și au văzut ce se întâmplase. Saxonii izbucniră în urale, în timp ce danezii fură copleșiți de disperare. În clipa următoare, Uffe scoase de sub brâul, unde era ascunsă, sabia dăruită de tatăl său și lovi cu ea pe dușmanul cel mai apropiat. Războinicul se alese cu o rană la șold îndeajuns de adâncă încât să-l facă să se prăbușească fără vlagă la pământ. Cel de-al doilea saxon nu avu nici el o soartă mai bună. Uffe îi ucise pe amândoi spălând astfel și rușinea legată de vechea întâmplare. Cât despre bătrânul rege Vermund, acesta a continuat să domnească peste regatul său în pace și liniște, încă vreo câțiva ani de la această sângeroasă înfruntare.

Publicat de: Daniel Onaca | 21 Mai 2017

Un haiku de luna mai

Robert WahlströmSantinela © Daniel Onaca

(foto: Robert Wahlström, Limhamn)

seninul verii –

pe stânca solitară

codobatura

Publicat de: Daniel Onaca | 21 Mai 2017

O trufă duminicală

2016. Bok. Interv.Sunt născut din spuma lecturilor mele.

Publicat de: Daniel Onaca | 21 Mai 2017

Gândul zilei. Andrei Pleșu

Iubirea de țară și limba română

A. PlesuEste inadmisibil să declari că iubeşti România şi să nu faci efortul de a te exprima corect şi, dacă se poate, expresiv, în limba română. Cum să iubeşti România fără să iubeşti şi să respecţi „rostirea românească”? Ne împiedică „străinii” să ştim niţică gramatică? Ne obligă Bruxelles-ul şi Statele Unite să ne pocim lexicul şi sintaxa? Ne şantajează cineva să spunem „determinare” în loc de „hotărîre”, „date” în loc de întîlnire, „a face sens” în loc de „a avea sens”, „challenging” în loc de „provocator”? Cînd auzi vorbind cîte un ministru, cîte un parlamentar, dar, din păcate, şi cîte un profesor de liceu, cîte o vedetă de televiziune, ca să nu mai vorbim de cohorta de îmbogăţiţi din lumea afacerilor, ai sentimentul că, pentru ei, a fi român e a vorbi păsăreşte, neglijent, incult, impropriu, mestecînd vorbe şi formule împrumutate din alte limbi (la modă), limbi la fel de puţin cunoscute, de altfel, ca şi limba proprie.

Publicat de: Daniel Onaca | 18 Mai 2017

Glosar de idei. H-R Patapievici

Urbanismul și campusurile universitare americane

Urbanismul american enclavizează locuința individuală, desființează trotuarul, transformă țesutul social într-o rețea rutieră, substituie deplasarea pietonală cu automobilul, înlocuiește piețele și străzile cu marile concentrări și monopoluri comerciale etc. În SUA, agora devine mall, universitatea devine campus, cultura generală dispare ori devine apanajul elitelor, cultura populară devine tot mai ignară, iar distanța dintre cultura zisă înaltă și cultura mediilor de informare în masă devine astronomică și, cumva, politică. În aceste privințe, SUA nu ar trebui să fie un model. Din păcate, acest model se globalizează, iar noi, care din sec. XIX încoace nu încetăm să ne sincronizăm, preluăm fără discernământ tot ce este azi la zi.

Problema e că, în sec XIX, modelul cultural era bun, iar astăzi e pur și simplu greșit. Nu doar că nu ni se potrivește, dar în sine nu e în regulă. Urbanismul din SUA favorizează automobilul, impersonalul, enclavizarea, segregarea de clasă, rețeaua rutieră, socializarea comercială. Pe scurt, e asocial. De două decenii, Europa importă masiv acest tip de urbanism, distrugând sistematic prețiosul țesut social asociat cu urbanismul de vecinătate. Vechile orașe americane de secol XIX, care erau europene, sunt ireversibil distruse de logica enclavizării și a segregării între bogați și săraci, ceea ce contrazice complet modelul cetății clasice, pe care fusese construit urbanismul european.

Aceeași logică în cazul universității americane. Prin crearea unor uriașe campusuri universitare, universitatea americană a fost ruptă și de țesutul urban de referință al cetății, și de societatea reală. Izolați în acel borcan de elită, și profesorii, și studenții încetează să mai fie membri reali ai societății reale. Devin ficțiuni politice, tot mai ideologizate. Or, universitatea trebuie să fie în oraș, trebuie să se supună logicii polis-ului, nu trebuie să fie un lagăr academic rupt de contactul cu societatea.

Capilaritatea între cultura înaltă și cultura populară s-a rupt. Raporturile între ele au devenit politice. Așa s-a ajuns ca în centrul spațiului public american să se afle, în mod tiranic, numai cultura de divertisment, așa-numita cultură populară, singura considerată cu adevărat democratică, o cultură care este de cele mai multe ori complet decerebrată și care nu mai păstrează aproape nici o legătură de feed-back sau de contaminare cu spațiile culturii intelectuale, botezată, parcă anume pentru a o izola de societate, „cultură înaltă”, high culture. De parcă se poate imagina ceva mai popular, în epoca lor, decât Shakespeare, Cervantes, Balzac sau Tolstoi!

Publicat de: Daniel Onaca | 18 Mai 2017

Poemul de joi. Constantin Abăluță

C-tin AbalutaIntrusul 

În viață zilele nu contează

ci calitatea tăcerii pe-o piatră

acea depărtare care face pereții mai drepți

și inima mai bucuroasă

și nu din cauza unei singure străzi

pe care n-ai apucat să treci

și nici din pricina ușii

după care nu găsești pe nimeni

ci renunțând la orice orgoliu

ca un telefon public ce sună-n miez de noapte

și-un câine schelălăie la el

de parcă l-ar ruga ceva.

Publicat de: Daniel Onaca | 18 Mai 2017

Teze și antiteze. David Brooks

Natura inconștientului

Teză: Inconștientul are o natură negativă. El este format din zone obscure ale minții, vestigii antice ce trebuie cucerite pentru a putea fi domolite. Aceste zone sunt peșteri întunecoase care adăpostesc poftele noastre sexuale reprimate.

Antiteză (David Brooks): Inconștientul are o natură pozitivă, ființa umană fiind primordial produsul său. Zonele inconștiente reprezintă de fapt grosul cantitativ al minții – locul în care se iau cele mai multe decizii și unde se produc cele mai impresionante acte de gândire. Resursele ascunse care ne arată ce înseamnă cu adevărat să iubești, să ai caracter și să te bucuri de o viață împlinită.

(David Brooks este senior editor la The Weekly Standard și editor-colaborator la Newsweek. Fost reporter și editor la The Wall Street Journal, el a scris de-a lungul timpului articole pentru The New York Times și The Washington Post precum și o carte absolut fascinanta, Steve Jobs, despre modul in care se formează emoțiile și caracterul uman.)

« Newer Posts - Older Posts »

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: